Clădiri istorice reabilitate, spații verzi la tot pasul, mijloace de transport în comun moderne, poduri spectaculoase, pasaje, parcuri industriale, parcuri de joacă pentru copii, investiții în școli, spitale cu echipamente moderne, acestea sunt doar câteva dintre lucrurile care îi fac pe oameni să se îndrăgostească tot mai mult de orașul de pe marginea Crișului, Oradea.

Oradea este orașul de care îmi este dor când sunt plecată. Oradea este orașul pe care îl aseamăn cu alte orașe europene. De ce? Simplu. Poți să fii numai mândru de un oraș ce te surprinde la fiecare pas prin frumusețea lui, fie că vorbim de zonele turistice cunoscute sau de locurile mai puțin explorate, pe străduțe ascunse și întortochiate. Renumita arhitectură orădeană va face orice turist să nu uite Oradea, iar căldura și amabilitatea orădenilor îl va face să povestească tuturor despre orașul de pe Crișul Repede. Prin fotografiile mele încerc să transmit un mesaj vizual ce poate captiva privirile celor ce îl văd în treacăt pe o pagină de social media, astfel încât să se oprească asupra imaginii și să le inspire dorința de a ne vizita și cunoaște minunatul nostru oraș. Sunt sigură că în anii ce urmează vom avea un oraș din ce în ce mai frumos, de care să fim și mai mândri!” — Larisa Birta, fotografă amatoare și passionate about Oradea.

Oradea este orașul care din 2016 și până în prezent a demonstrat că frumosul poate fi adus și în România. Este orașul care a trecut printr-o mulțime de schimbări în ultimii ani, reabilitări aduse clădirilor istorice, îmbunătățiri pe partea de transport în comun, realizarea de noi drumuri și poduri care fac legătura cu alte localități și fluidizarea traficului rutier din oraș.

Exemplul de oraș „așa da” în care să poți trăi ca în afară l-ai găsit odată ce ai auzit de Oradea. Rețeta succesului este aici atunci când vine vorba de administrație și dezvoltare. Datorită luptei duse de Primăria municipiului, astăzi orădenii duc o viață liniștită într-un oraș curat, unic și îmbietor.

„Nu o primărie schimbă un oraș, ci oamenii și antreprenorii de acolo.” afirmă fostul primar al Oradiei, Ilie Bolojan, într-un material realizat de Dobrogea TV.

Contribuția fiecărui cetățean, fiecărui om care a venit cu soluții, fiecărui om activ în aducerea schimbării în Oradea a făcut ca Oradea de azi să fie viitorul de mâine al fiecăruia dintre noi.

„Oradea este un oraş copleşitor, plină de viață şi posibilități atrăgătoare pentru tineri. Eu sunt doar studentă în acest oraş, dar pot afirma că a fost ‘dragoste la prima vedere’. Mie mi se pare că este un oraş în continuă dezvoltare, ceea ce atrage tinerii, iar frumusețea clădirilor de stil Art Nouveau fascinează orice vizitator. Aş putea să mă plimb prin Centrul Istoric sau pe Calea Republicii de o mie de ori, fără să mă plictisesc. Când ne-am întors acasă din cauza pandemiei, atunci mi-am dat seama cât de mult înseamnă Oradea pentru mine. Mă simt acasă în acest oraş!” — Victoria Hatvani, studentă în Oradea și pasionată de fotografie

Zona centrală a orașului, cunoscută sub numele de Piața Unirii a devenit cea mai atractivă pentru locuitori, turiști și toți cei care vor să se dezvolte aici. De-a lungul timpului această zonă a primit și eticheta de „punctul 0 al orașului”, aici aflându-se cele mai renumite clădiri istorice din oraș.

Cu siguranță și tu ai auzit măcar odată de Palatul Vulturul-Negru despre care se știe că e emblema orașului și totodată este un monument arhitectonic, construit între 1907-1908 de arhitecții orădeni Marcell Komor și Dezső Jakab, în stil secession.

Fiind în centrul orașului nu ai cum să treci de Biserica cu Lună despre care se spune că este unică în Europa datorită „globului negru-auriu” situat în turla bisericii care reprezintă fazele lunii. Aparține barocului, a cărui exuberanţă decorativă este atenuată de elemente stilistice neo-clasice.

La mijlocul celor două clădiri emblematice ale orașului de pe malul Crișului Repede se află strada Vasile Alecsandri, una dintre cele mai prietenoase străzi din oraș. O mulțime de alte monumente interesante printre care și Magazinul de sticlărie „Deutsch” a cărui poveste fascinantă o poți citi AICI. Alecsandri e pentru TINEri, o străduță plină cu cafenele și o priveliște spectaculoasă.

Pe cealaltă parte a Pieței se află Palatul Episcopiei Greco Catolice care nu doar că ascunde o istorie bogată și fascinantă, ci a trecut și prin multe pericole, cel mai recent fiind în 2018, atunci când un incendiu a mistuit fațada palatului. Dar astăzi este ca nou, arătând la fel de frumos ca înaintea dezastrului provocat.

Priveliștea oferită de Piața Unirii este una de nedescris în cuvinte, din centrul ei putând fi admirate toate clădirile care compun Oradea bogată de astăzi.

„Oradea, orașul sufletului meu. De ce? Pentru frumusețea debordantă cu care te întâmpină de la început până la sfârșit, pentru libertatea pe care ți-o oferă în a-ți crea propria poveste în care ai rolul principal și mai ales pentru dispoziția orașului de a fi mereu fotografiat și de a ieși minunat din toate unghiurile sale.” — Cristina Pop, pasionată de fotografie și iubitoare de Oradea.

Dar Oradea nu înseamnă doar atât, ci pe lângă Piața Unirii mai sunt multe alte atracții turistice care merită să fie vizitate precum: Cetatea Oradea, care are o poveste unică; Sinagoga Neologă Sion, a treia ca mărime din Europa, construită de către evreii reformiști din Oradea iar istoria acesteia poate fi citită AICI; Teatrul de Stat „Regina Maria” care are ca şi semn stilistic reprezentativ un amplu portic definit de şase coloane monumentale de expresie neoclasică; Bazilica Romano-Catolică, cel mai mare monument baroc din țară; și multe alte clădiri istorice pe care te las să le descoperi tu singur.

Orașul Faptelor Bune stă foarte bine și la capitolul activitate, distracție și relaxare, deoarece aici anual au loc evenimente cunoscute precum târguri: Târgul de Crăciun, Sărbătoarea Recoltei, Târgul Meșterilor Populari, Târgul de Paști; festivaluri: Festivalul Medieval al Cetății Oradea, Festivalul Copiilor; concerte, petreceri, expoziții, prezentări și multe altele.

Te invit să vii la Oradea tu împreună cu cei dragi ție, cu familia ta, cu prietenii tăi și să vă bucurați împreună de ceea ce vă va oferi acest oraș spectaculos.

Întreaga galerie foto aparține Visit Oradea cărora le mulțumesc pentru acest sprijin.

De asemenea, mulțumirile mele se îndreaptă spre Larisa, Victoria și Cristina care au acceptat să ia parte la acest articol.

Orașul fenomen din România. De ce să vizitezi Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *